Președintele Traian Băsescu a semnat miercuri sesara decretul prin care consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a fost eliberat din funcție. Fost ministru de Externe și lider PSD, apoi UNPR, Cristian Diaconescu a fost cooptat de Traian Băsescu la Cotroceni în mai 2012, ca șef al Cancelariei Prezidențiale.
Anul trecut, Diaconescu și-a asumat public inițiativa înființării Fundației „Mișcarea populară” a cărei paternitate neoficială a fost revendicată de Băsescu.
La câteva ore de la semnarea decretului, președintele a evitat să dea o explicație a plecării lui Diaconescu, limitându-se la a spune că „e o problemă de serviciu”. „N-aș comenta, e o problemă de serviciu”, a spus președintele într-un interviu la B1.
Întrebat dacă eliberarea din funcție a lui Diaconescu are legătură cu o ipotetică intenție de a candida la prezidențiale, Băsescu s-a arătat rezervat față de acest scenariu. „Nu cred. E o chestiune de serviciu, simplă. Nu vă pot spune nimic”, a refuzat el să menționeze motivul.